Instituția noastră face parte din componența rețelei naționale a școlilor de aplicație, în cadrul Proiectului Profesionalizarea carierei didactice-PROF POCU/904/6/25 Operațiune compozită OS 6.5, 6.6, cod SMIS 146587, conform OME 4523/10.08.2022 privind înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică.
Proiectul necompetitiv sistemic al Ministerului Educației, POCU/904/6/25, cod SMIS 146587 || Profesionalizarea carierei didactice – PROF
Ministerul Educației, în calitate de beneficiar, implementează, în parteneriat, proiectul necompetitiv sistemic POCU/904/6/25, cod SMIS 146587 – Profesionalizarea carierei didactice – PROF, în conformitate cu precizările din Contractul de finanțare nr. 32811/31.03.2021.
Obiectivul general – Asigurarea mentoratului profesional pe durata întregii cariere didactice, în sistemul de învățământ preuniversitar, prin crearea unui sistem național coerent și fiabil de formare profesională și de dezvoltare a competenței didactice, ca formare psihopedagogică, necesare ocupării și exercitării unei funcții didactice precum și obținerii performanței pedagogice în învățământul preuniversitar din România, în activitatea de predare/formare și în activitatea de management educațional, în contextul procesului global de digitalizare a sistemelor de educație.
Site-ul proiectului PROF – ULBSibiu: https://grants.ulbsibiu.ro/prof-mentorat/
Site-ul proiectului PROF: https://www.eprof.ro
Link-ul proiectului PROF – Ministerul Educației: https://www.edu.ro/PROF
Link-ul proiectului PROF – Partener CCD Ilfov – https://ccdilfov.ro/profesionalizarea-carierei-didactice-prof/
Incepere an scolar 2019
Harta trasee – Școala Gimnazială ”Sfântul Andrei”
Festivitatile de deschidera a anului scolar, vor fi luni, ora 9.30, pentru invatamantul primar, iar ora 11.30, pentru gimnaziu. Va asteptam
Proiecte recente
Activitati
Sase Sa(n)se – Proiect Regional
Modalitati de integrare a invatamantului romanesc in cadrul valoarilor europene prin promovarea culturii obiceiurilor si traditiilor – Proiect Regional
Comunicarea relationala nonviolenta – Proiect regional in parteneriat cu CCD Bucuresti
Magia culorilor, a cuvintelor si a numerelor- Proiect regional in parteneriat cu CCD Bucuresti
Fete ale alteritatii – Proiect Municipal
Bookurie de copil – Proiect Municipal
Copii si natura – Proiect Municipal Civitas
Locul 11 la Kinder felie de lapte / carti in valoare de 1500 euro pentru biblioteca scolii Aprilie 2019
Rezultate la concursuri si olimpiade Clasele a IV-a An scolar 2018-2019
Micul scolar – faza judeteana
un premiu al II- lea
doua premii al III-lea
o mentiune
Micul scolar – faza nationala
o mentiune
Olimpiada de Educatie Civica – etapa municipala
un premiu al II -lea – 3 echipaje
un premiu al III- lea – 1 echipaj
Concursul National “Marcela Penes” – etapa municipala
un premiu I
un premiu al II- lea
un premiu al III- lea
Concursul National “Marcela Penes” – etapa nationala
un premiu al III-lea
o mentiune
Concursul municipal “Clubul micilor istorici”
o mentiune
Olimpiada de informatica – gimnaziu, etapa nationala
un premiu al II-lea (Argint)
Concursul de interpretare vocala si instrumentala, etapa zonala
doua premiu I
un premiu al III-lea
Concursul de interpretare vocala si instrumentala, etapa sector
trei premiu I
doua premiul al II-lea
doua premiul al III-lea
Concursul literar-artistic “Mihai Eminescu”, etapa municipala
un premiu al III-lea
Concursul Municipal “Caravana Talentelor”
locul I – duet
Festivalul – concurs regional “Modalitati de integrare a invatamantului romanesc in cadrul valoarilor europene prin promovarea culturii, obiceiurilor si traditiilor “
un premiul al II-lea – Grupul Vocal “Armonia”
Concursul regional “Comunicarea relationala non-violenta”
cinci premiul I
trei premiul al II-lea
patru premiul al III-lea
o mentiune
Olimpiada de limba engleza – etapa sectoarelor Municipiului Bucuresti
patru premiu I
doua premiul al II-lea
o mentiune
Olimpiada de limba franceza, etapa de sector
Doua premiul al II-lea
Cangurul lingvist, etapa municipala
un premiu al II-lea
Olimpiada de matematica, etapa de sector
un premiul al III-lea
o mentiune
Concursul “Lumina math”
un premiu I
Mica olimpiada de geografie “Terra”, etapa municipala
un premiu I
un premiu al II-lea
un premiu al III-lea
opt mentiuni
Mica olimpiada de geografie “Terra”, etapa nationala
un premiu I
Simpozionul National de geografie “ Geografie intre teorie si practica”
un premiu I
Concursul National “Calatori prin istorie”, etapa municipala
un premiu al II-lea
doua premiul al III-lea
Concursul National “Calatori prin istorie”, etapa nationala
un premiu al III-lea – un echipaj